Forțele ruse vor să arunce în aer unul dintre cele mai mari baraje din zona Donbas

de: Cătălina Burghelea
26 04. 2022

Soldații ruși ar putea planifica explozii la barajul lacului de acumulare Karlovsky din regiunea Donețk, avertizează Centrul pentru Contracararea Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Anterior, propaganda de la Moscova a relatat că naționaliștii ucraineni au minat, de fapt, barajul Karlovsky.

Rusia ar plănui să arunce în aer unul dintre cele mai mari baraje din zona Donbas

Soldații batalioanelor naționale ale Ucrainei au minat barajul lacului de acumulare Karlovsky din RDP, a declarat general-colonelul Mihail Mizintsev, șeful Centrului de control al Apărării naționale din Rusia. Ucraina susține că este fake news și că, în realitate, armata rusă vrea să arunce în aer unul dintre cele mai mari baraje din zona Donbas.

„În mesajele de pe mai multe canale Telegram pro-ruse, care oferă sprijin media pentru războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, au existat informații că, în satul Karlovka, batalioane de naționaliști au minat barajul lacului de acumulare Karlovsky”, se arată în raportul Centrului pentru Contracararea Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

Ucraina acuză Kremlinul de dezinformare

Citând Ministerul rus al Apărării, propagandiştii spun că în cazul explodării unui baraj, șase aşezări, cu o populaţie totală de peste 10.000 de persoane, se vor afla în zona inundabilă.

„În satul Karlovka din Republica Populară Donețk, batalioane naționaliste au minat barajul lacului de acumulare Karlovsky”, a transmis Mizintsev la o conferință de presă.

De fapt, poate fi vorba de o operațiune de dezinformare și atac psihologic al ocupanților, potrivit oficialilor ucraineni. Posibilitatea implementării unui astfel de plan nu poate fi exclusă definitiv, sunt de părere aceștia.

Atac cu agenți chimici la „Azovstal”

Asupra civililor din Mariupol și a apărătorilor ucraineni de la platforma industrială „Azovstal”, Kremlinul intenționează să efectueze bombardamente și atacuri cu agenți chimici, relatează Ukrinform. Ca să evite pierderile în rândul personalului său militar, Rusia poate gaza apărătorii și civilii ucraineni din incinta uzinei, acuză Ucraina.

Putin își continuă operațiunea militară specială în țara vecină

La sfârșitul lunii februarie, Kremlinul a lansat o operațiune militară specială de denazificare și demilitarizare a Ucrainei. Potrivit președintelui Vladimir Putin, scopul său este „de a proteja oamenii care au fost supuși abuzurilor, genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani”.

Săptămâna trecută, conflictul din Ucraina a fost caracterizat de Ambasada Rusiei la București drept „cea mai politicoasă operaţiune militară specială, care are scopul de a pune capăt genocidului din Donbas”.

Ministerul rus al Apărării susține că forțele sale armate atacă doar infrastructura și bazele militare ucrainene. Sarcina principală a departamentului militar rus este eliberarea Donbasului.